In ciuda tuturor greutatilor, neajunsurilor sau nedreptatilor care ne insotesc existenta, nu avem voie sa uitam nici o clipa ca, ceea ce suntem fiecare dintre noi astazi, se datoreaza acestei tari si acestui popor. Daca astazi nu-ntelegem ca a fi “mandru ca esti roman” este o datorie, inseamna ca jertfele stramosilor nostrii au fost in zadar, iar batalia dusa de noi este pierduta din start.

8 aprilie 2011

Romania … de la televizor

Unul dintre sporturile nationale, in Romania, este “privitul la televizor”. Parerile si opiniile noastre sunt, intr-o foarte mare masura, influentate de ceea ce vedem la TV. Ne formam si emitem pareri, referitoare la Romania, in functie de emisiunile de televiziune pe care le urmarim. Dintr-o simpla discutie cu cineva, despre Romania, iti poti da seama cu usurinta ce posturi de televiziune urmareste. Vedem zilnic crime, jafuri, coruptie, prostitutie, saracie si multe alte nenorociri care se intampla zilnic si suntem revoltati, pe buna dreptate, de faptul ca toate acestea se intampla in tara noastra, insa uitam faptul ca televiziunile isi aleg subiectele in functie de ceea ce vrem noi sa vedem (de rating). Televiziunile sunt societati private care isi urmaresc propriul interes: acela de a castiga bani(rating=bani). Daca am vedea la televizor cum cineva a ajutat o batranica sa treaca strada, am schimba postul cu cea mai mare viteza pentru ca nu vrem sa vedem asa ceva, noi vrem sa vedem cine pe cine a mai omorat, ce banca a mai fost jefuita, sau ce geanta si-a mai cumparat nu stiu ce “vedeta” autohtona. Mai mult de atat, luam de buna fiecare stire pe care o vedem la TV (daca a aparut la televizor inseamna ca e adevarata) in ciuda faptului ca daca vezi aceeasi stire la mai multe televiziuni constati ca interpretarile aceluiasi lucru sunt foarte diferite, de multe ori chiar contradictorii. Realitatea pe care noi ne-o formam astfel, este realitatea franturilor de adevar si a interpretarilor jurnalistice a diferitelor situatii. Povestea cu obiectivitatea presei este doar o poveste, jurnalistii sunt si ei oameni care au propriile lor opinii si pareri asupra diferitelor situatii, au simpatii si antipatii, sau diferite interese, iar rezultatul muncii lor este de foarte multe ori unul partinitor. Cu toate astea ei isi fac treaba asa cum cred ei de cuviinta, iar noi ramane sa alegem ce credem si ce nu.
S-a ajuns atat de departe incat pana si justitia se face la televizor. Daca vedem la televizor o persoana  suspecta de vreo infractiune si vedem si vreun deontolog care-si da cu presupusu’, ne intrebam imediat :de ce nu-l aresteaza?; nu ne mai intereseaza daca acea persoana a comis fapta sau nu, daca a aparut la televizor este deja condamnata.
Avem mereu tendinta de a ne caracteriza tara si poporul din prisma lucrurilor pe care le vedem sau auzim la televizor. De cate ori nu folosim expresii ca “astia suntem”, “numai in Romania se poate intampla asa ceva” sau “suntem un popor de hoti si corupti”, ca urmare a unor lucruri pe care le vedem la TV. Este regretabil faptul ca zilnic se intampla atatea nenoriciri, dar eu refuz sa cred ca Romania se rezuma doar la atat. Daca oamenii cinstiti sau faptele bune nu sunt mediatizate, pentru ca nu fac rating, asta nu inseamna ca nu exista. Sunt convins ca in timp ce un roman fura, multi altii isi ajuta semenii, ca in timp ce un roman comite o crima, multi altii sunt salvati de la moarte de semeni de ai lor,  ca in timp ce un roman ne face de ras in starinatate, multi altii fac lucruri de care am putea fi mandrii.
Si sa nu uitam, televiziunile isi aleg programele in functie de preferintele noastre, iar Romania de la televizor este aceea pe care noi o preferam.

6 comentarii:

  1. ai dreptate, tv-ul si nu numai, ci toate mass-media, influenteaza. e eronat sa judeci Romania numai din punctul asta de vedere.
    in schim trebuie sa recunoastem ca si noi, ca simpli cetateni, intram in contact direct cu o Romanie jalnica. pe strada. in locuri publice. in trafic. in institutii. nu e echivalent cu o crima faptul ca la noi canalele colcaie de oameni ai strazii? sau ca in parcuri sunt mai multi caini vagabonzi decat copii?

    RăspundețiȘtergere
  2. aceste lucruri de care amintesti tu sunt mult mai mult decat o crima, cu siguranta mor mai multi oameni din motivele amintite de tine,decat de mana unui descreierat care s-a gandit sa ucida.
    tocmai asta este problema, ar trebui sa vedem mai degraba ceea ce se intampla in jurul nostru, in viata de zi cu zi.

    RăspundețiȘtergere
  3. da din păcate așa e, realitatea noastră nu e la televizor, e cu oameni simplii. Stii ce-i păcat ca asta ne dorim, sau cel puțin așa spune ratingul. Romania nu e cea de la știri, e un pic mai frumoasă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ceea ce e cu adevarat "pacat" e faptul ca am ajuns(marea majoritate) sa ne complacem in aceasta mocirla...
    Parerea mea este ca Romania nu este cea de la televizor, ci Romania suntem fiecare din noi. Pana fiecare din noi nu va pune "caramida peste caramida" nu se va schimba nimic. Nu trebuie sa visam la o schimbare a Romaniei peste noapte, ajunge pentru inceput sa fim cinstiti unii cu ceilalti, sa ne respectam mai mult si sa ne facem cat mai bine treaba. In fond si la urma urmei..."Calatoria de o mie de mile incepe cu primul pas". (Lao Tse)

    RăspundețiȘtergere
  5. florin: sunt de acord cu tine, insa se pare ca multora dintre noi nu le prea plac calatoriile, sau daca ne plac, le preferam pe cele mai scurte.

    RăspundețiȘtergere
  6. Hmm..., aici cam ai dreptate. Dar nu zice nimeni ca aceasta "calatorie" este usoara, ba din contra este chiar foarte grea. Dar intr-o lume in care majoritatea stau pe margine si carcotestesc, este important sa facem primul pas, si sa avem mereu indarjirea sa mergem inainte.

    RăspundețiȘtergere