In ciuda tuturor greutatilor, neajunsurilor sau nedreptatilor care ne insotesc existenta, nu avem voie sa uitam nici o clipa ca, ceea ce suntem fiecare dintre noi astazi, se datoreaza acestei tari si acestui popor. Daca astazi nu-ntelegem ca a fi “mandru ca esti roman” este o datorie, inseamna ca jertfele stramosilor nostrii au fost in zadar, iar batalia dusa de noi este pierduta din start.

29 aprilie 2011

DIVERSIUNEA

Tot mai des este reiterata idea ca tot ceea ce ni se prezinta in media este o diversiune pentru a ne distrage atentia de la furtisaguri, scumpiri sau legi aberante. Nu neg faptul ca incercarea aceastia este o idee plauzibila, dar cat de tampiti ar trebuie sa fim pentru a cadea intr-o astfel de capcana?
Diversiune, manipulare; aceste lucruri au fost de cand este lumea si vor fi si de acum incolo, insa de aici pana la a spune ca suntem manipulati de televiziuni prin ceea ce ne prezinta eu cred ca este o cale lunga. Trebuie sa fi cel putin retardat sa-l crezi pe Boc cand iti spune ca o duci bine, atata timp cat salariul ti-e mai mic cu 25% sau sa uiti ca nu ai ce pune pe masa cand ii vezi pe Iri, Moni, Borcea, Pepe etc la televizor.
Eu cred ca mai degraba diversiunea este tocmai folosirea neincetata a acestor clisee, scoase de unu’ altul pe la televizor si apoi preluate de catre noi. De fiecare data cand este pusa in discutie lipsa de reactie a cetatenilor la nedreptatile, aberatiile sau furturile care ne insotesc existenta, se gaseste cineva care sa spuna ca ne este distrasa atentia de catre televiziuni, de parca noi am avea capul pe umeri numai ca sa nu ne ploua in gat. Fiecare dintere noi traim in aceasta tara si fiecare vedem cat de greu sau de bine ne este, iar lipsa de reactie este data de comoditatea, indiferenta si poate chiar de lasitatea noastra si nu de ceea ce vedem la televizor.
Ca sunt oameni care pot fi manipulati in acest fel este adevarat, cum sunt si oameni care pentru o galeata sau o punga l-ar vota si pe Bercea Mondialu’ de presedinte, dar daca ajungem sa generalizam aceste lucruri cred ca suntem pe un drum gresit. Sunt convins ca majoritatea dintre noi nu “ pun botu’ ” la astfel de dezinformari, dovada fiind chiar faptul ca se vorbeste atat de mult despre ele, iar de la cei care cad in aceste capcane nu prea avem multe de asteptat si trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca atat pot ei la momentul acesta.
      Ca o concluzie, o ducem rau pentru ca cei care ne conduc fura, ne mint, ne sfideaza si in general pentru ca ii doare in ……. de noi si nu pentru ca ne sunt, sau nu, prezentate aceste lucruri la televizor.

16 aprilie 2011

Fa-te frate cu dracu pana treci puntea.

Asa zice un proverb romanesc, pe care cred ca ni l-am insusit foarte bine. Secole, poate chiar milenii, ne-am luptat pentru a nu ne pierde identitatea nationala si pentru a ne apara teritoriile. Astazi,ne-am infratit cu cei care altadata ne vroiau ca sclavi (dar acesta nu este neaparat un lucru rau, vremurile s-au schimbat) si nimic din ceea ce este romanesc nu mai reprezinta  un motiv de mandrie pentru noi. Altadata ne aparam tara cu pretul vietii si eram mandrii de limba, traditiile si obiceiurile noaste, iar azi nu stim cum sa plecam mai repede de aici, ne bucuram mai mult la sarbatorile altora(Halloween, Valentine’s day) si nu mai suntem demult stapani pe ceea ce nu demult era numai al nostru. Petrolul ne este exploatat de catre altii, aurul va fi in curand, iar intreprinderile care ne faceau cunoscuti in intreaga lume, au fost si ele “privatizate”(la noi asa ii zice, mai nou, la falimentare).  Din fericire avem potential agrar pentru a hrani o populatie de 80 mil. de locuitori, dar din pacate mancam rosii crescute in eprubeta prin Turcia sau grau din Ungaria (candva eram “Granarul Europei”).
      Sunt convins ca intentiile noastre sunt dintre cele mai bune, doar ca intre timp am uitat cine e dracu, unde e puntea si unde vroiam sa ajungem.

14 aprilie 2011

Poezie

Nu-i Singur Iuda Vinovat...

Nu-i singur Iuda vinovat
De sângele ce se dadu.
Nici marii preoti, nici Pilat,
Ci lumea-ntreaga prin pacat...
Si eu, si tu...

Nu drumul greu spre Golgota,
Nici biciul, când Iisus cazu.
Si daca crucea grea era,
Povara noastra-i si mai grea!
Si eu, si tu...

Nu patru cuie L-au strapuns,
Când El pe cruce se-asternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
Cu mii de patimi L-am strapuns!
Si eu, si tu...

Nu doar batrânii carturari,
Nu doar mai marii preoti, nu!
Si noi am râs cu ochi murdari,
Si noi suntem cei doi tâlhari!
Si eu, si tu...

Si nu ostasilor prin sorti
Camasa alba si-o dadu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porti!
Si, fara ea, toti suntem morti!
Si eu, si tu...

Nu doar în stânci, sub lilieci,
Nu doar sub lespede zacu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
Sub piatra unor forme reci,
Si eu, si tu...

Si-acum Iisus cel condamnat
Azi El te-ntreaba: "Da sau nu?
Esti tu sau nu esti vinovat?"
Eu am spus da! Si-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?...

                             Costache Ioanid

12 aprilie 2011

Ce ma enerveaza.

          In aceasta seara la "Sinteza zilei" se vorbea despre lucrurile care ne enerveaza in Romania. Bineinteles ca si eu m-am gandit la lucrul care ma enerveaza cel mai mult si mi-au venit in minte o gramada de lucruri: faptul ca suntem zilnic mintiti, ca ne este furat viitorul, ca ne sunt taiate salariile, ca murim cu zile intr-un sistem medical defect si as putea sa continua la nesfarsit, insa am realizat ca lucrul care ma enerveaza cel mai mult si mai mult este faptul ca nu ma mai enerveaza nimic. Vad  zilnic atatea hotii, miciuni, incalcari de legi, sfidari, s.a.m.d. incat nu stiu ce ar trebui sa se intample pentru a ma mai surprinde si a ma enerva.
         Cred ca asta este marele noroc, sau marea "inginerie", a celor care ne conduc, de reusesc sa mearga inainte cu ceea ce fac, iar noi nu reactionam in nici un fel.


     P.S.: si cu toate astea acum sunt nervos, ca nu pot sa ma enervez .

Suntem credinciosi.

Am vazut astazi un studiu din care reiesea faptul ca tinerii din Romania se considera credinciosi (53% merg la biserica; 42% se roaga zilnic). Acelasi studiu arata si faptul ca sunt rasisti,xenofobi, antisemiti si ca nu accepta in preajma lor bolnavi de sida sau homosexuali.
Vazand toate acestea nu am putut sa nu ma intreb ce inteleg ei prin credinta. Oare a fi credincios nu inseamna si a-ti iubi aproapele? Este foarte bine ca majoritatea dintre ei cred in Dumnezeu, dar eu sper ca raspunsurile lor au venit din adevarata lor credinta si nu din faptul ca “da bine sa fi credincios”. Ma intreb cati dintre ei, si aici nu ma refer numai la tineri, mai bine zis cati dintre noi, cei care ne consideram credinciosi, am citit macar odata Biblia, cati dintre noi ne aducem aminte de Dumnezeu si atunci cand nu avem nimic sa-I cerem, cati dintre noi mai sarbatorim cu adevarat Nasterea sau Invierea Domnului si nu ne bucuram doar de faptul  ca avem un alt motiv sa mancam, sa bem, sau sa dansam pe manele.
Un var de-al meu avea o vorba, in seara de Inviere: “nu stiu cum se face, dar de cate ori ne intalnim la biserica, is Pasti”. Nu vreau sa generalizez, sunt convins ca sunt multi cei care stiu cu adevarat ce inseamna credinta, dar mai cred si ca pentru multi altii credinta cam la asta se rezuma, la a merge la biserica de Inviere pentru a lua pasti (stiu ei, ca daca iei pasti iti merge bine tot anu’).
        Nu vreau sa par un imaculat care da lectii de morala crestina, nu sunt in masura sa fac acest lucru, imi asum si eu unele dintre greselile amintite mai sus, dar consider ca inainte de a afirma ca suntem credinciosi, ar fi corect sa vedem daca si faptele noastre ne sustin spusele. A crede nu se rezuma doar la a spune asta, daca crezi in Dumnezeu nu poti sa-l urasti pe cel de langa tine pentru simplul fapt ca nu gandeste ca tine, ca are o alta religie, nationalitate sau orientare sexuala.

11 aprilie 2011

Ei nu pot sa-nteleaga

Ma intreb de ce toate masurile luate de catre cei care ne conduc lovesc, in primul rand, in cei saraci. Ei nu vad ca supravietiurea a devenit principala indeletnicire a romanilor?
Incercand sa-mi raspund la aceasta intrebare am ajuns la concluzia ca este imposibil sa nu vada acesta realitate, dar, totodata, ei nu pot sa inteleaga. Nu pot sa inteleaga cum este sa traiesti o luna cu 500 de lei (poate mai putin), cand ei dau 240 lei pe o pereche de pantofi (Boc, zilele trecute) sau zeci de pensii pe o geanta de firma (Udrea, EBA etc). Ii auzim zilnic spunandu-ne ca ii inteleg pe cei saraci, dar cati dintre ei au fost oare intr-o astfel de situatie? cati dintere ei nu au fost vreodata in situatia de a nu avea ce le pune pe masa copiilor lor ?
Am incercat si eu sa-l inteleg pe unu’ care castiga 500 de lei,(eu numarandu-ma printre “fericitii” care castiga undeva intre 1200-1600 lei), am incercat sa ma pun in pielea lui si .... am inteles, am inteles ca nu-nteleg nimic, am inteles ca nu voi intelege niciodata, am inteles ca voi intelege numai atunci cand voi avea 500 lei salar. Nu inteleg ce mananca, nu inteleg din ce isi plateste cheltuielile, nu inteleg cu ce se imbraca, nu inteleg nimic. Si atunci ma-ntreb: ei cum sa inteleaga.

P.S. Asta nu le scuza in nici un fel dispretul, aroganta, lasitatea sau incompetenta de care dau dovada.
Ei tocmai de asta-s pusi acolo, ca sa-nteleaga.